Marile burse europene au închis în creştere miercuri, pe fondul optimismului că taxele de 25% impuse de preşedintele american Donald Trump Canadei şi Mexicului ar putea fi relaxate, dar şi al perspectivelor de reformare a regulilor fiscale din Germania, pentru a permite majorarea cheltuielilor pentru apărare şi infrastructură, transmite CNBC.
Indicele Stoxx 600 a închis în creştere cu 1%, recuperând o parte din pierderile generate marţi de temerile legate de tarifele comerciale. Sectorul auto, care pierduse aproape 6% în sesiunea anterioară, a revenit cu un avans de 2,4%. Pe de altă parte, sectoarele utilităţilor şi alimentar au fost printre puţinele care au rămas în teritoriu negativ.
Bursa germană a fost cea mai performantă la nivel regional, indicele DAX înregistrând un avans de 3,5%. Printre cele mai mari creşteri s-au remarcat constructorul Hochtief, care a urcat cu 15,5%, producătorul de echipamente industriale Kion Group, cu 20%, banca Deutsche Bank, cu 12,4%, şi Siemens Energy, cu 8,6%.
De asemenea, sectorul apărării şi aerospaţial a continuat trendul ascendent, indicele Stoxx Aerospace and Defense avansând cu 2,7%.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

