Autoritățile române au emis marți seară un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, după un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene din regiunea Odesa, aflate la doar câțiva kilometri de granița cu România.
În noaptea de 20 august, districtul Izmail din regiunea Odesa a fost lovit de drone kamikaze rusești de tip „Shahed”, folosite pentru atacarea infrastructurii portuare. Atacul a fost resimțit și în România, unde autoritățile au emis o avertizate tip RO-Alert că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Atac rusesc cu drone la granița României. RO-Alert în Tulcea: „Adăpostiți-vă, cad obiecte din cer”
„În noaptea de 20 august, trupele ruse au atacat raionul Izmail cu vehicule aeriene fără pilot (UAV) – drone kamikaze de tip „Shahid” – în timpul invaziei și războiului împotriva Ucrainei. În ciuda eforturilor active ale Forțelor de Apărare Aeriană, din păcate, au existat victime.
În urma atacului, infrastructura portuară a fost avariată. Au izbucnit incendii, care sunt stinse de forțele unităților Serviciului de Urgență al Regiunii Odessa”, au transmis autoritățile ucrainene, potrivit Pravda.ua.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
