Comisiile din Camera Deputaților și Senat au votat marți pe repede înainte bugetul pe anul 2025. Primele comisii au început ședințele de la ora 8:00 (cea pentru învățământ și cea pentru administrație publică, de exemplu) și ultimele ședințe programate au început de la ora 14:00 (comisia pentru cercetarea abuzurilor, de exemplu).
Miercuri urmează să aibă loc de la ora 14:00 ședința comună a Camerei Deputaților, Senatul pentru dezbaterea bugetul pe anul 2025, iar joi va avea loc votul final, conform programului, care poate suferi însă modificări.
Comisiile pentru sănătate din Parlament au avizat favorabil bugetul Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu 21 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”. Cele 64 de amendamente depuse de parlamentarii opoziției au fost respinse în bloc.
ANSVSA: „Un puternic impact negativ asupra sănătății publice”
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va avea un buget mai mic în acest an. Deși președintele instituției, Alexandru Nicolae Bociu le-a spus parlamentarilor din comisie că scăderea bugetului va avea „un puternic impact negativ din punct de vedere economic și social asupra sănătății animalelor și asupra sănătății publice”, comisia a avizat favorabil bugetul, cu 18 voturi „pentru” și 14 împotrivă.
„În condițiile bugetului alocat, ANSVSA va putea realiza acțiuni sanitar-veterinare cuprinse în programul strategic în proporție de maximum 38%. Subliniez acest lucru din cauza faptului că periclităm exporturi cu țări precum Iordania, Maroc, Algeria, Vietnam, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Unite Arabe, Statele Unite ale Americii, China, Azerbaidjan, Turcia, Libia și Kuweit”, a spus marți parlamentarilor din comisie șeful ANSVSA, citat de Agerpres.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
