1 aprilie a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”, prin legea nr.68/2011.

În această zi, România comemorează masacrul de la Fântâna Albă, aflată atunci pe teritoriul Ucrainei, acolo unde mii de români au fost masacrați de către trupele sovietice, după ce auziseră că se poate trece granița în România.

Câteva mii de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie 1941, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavalerie și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Nimeni nu știe cu exactitate numărul morților. În timp ce autoritățile ucrainene de azi și sovietice de ieri minimizează numărul victimelor, vorbind chiar de 50 de persoane, sursele românești variază de 1.500 la 5.000 de victime.

Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul românesc aflat astăzi sub stăpânirea Ucrainei. Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea. Această situație s-a repetat frecvent.

Citește și
Exclusivitate | Istoria României, amenințată online: Florin Roștariu, administratorul paginii Istorie în culori, este hărțuit și intimidat din cauza fotografiilor de epocă pe care le colorizează