Pe 10 mai, România sărbătorește ziua independenței de stat, statut obținut în urma participării la războiul ruso-turc.

Momentul marchează aniversarea adoptării de către Parlament a Declarației de Independență a României, ce a fost promulgată a doua zi de către Principele Carol I. De precizat este faptul că până în 1947, Ziua Independenței se serba pe 10 mai, dar comuniștii au mutat-o pe 9 mai, așa rămânând și după 1989. Abia în 2021 s-a adoptat o lege prin care s-a revenit la data de 10 mai.

În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit lucrării „Istoria României în date”(Editura Enciclopedică, 2003), citate de Agerpres.

Adunarea Deputaţilor a votat, după discurs, o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. La 11/23 mai, guvernul român a anulat tributul datorat Porţii (914.000 lei), suma fiind pusă la dispoziţia Ministerului de Război.

Documentul a devenit lege prin semnarea/promulgarea lui de către domnitorul Carol I, la 10/22 mai 1877. În aceeaşi zi, au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de salve de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării. În aceeaşi zi, Carol I a instituit prima decoraţie românească – Ordinul Naţional „Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român.

Independența României a fost proclamată în Parlament, însă a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. În contextul în care armata rusă e înfrântă la Plevna la 8/20 iulie, şi la Stara Zagora, la 18/30 iulie, şi oprită în înaintarea ei, marele duce Nicolae a solicitat domnitorului Carol, într-o telegramă trimisă la 19 iulie 1877, asistenţă militară. Trupele române au trecut Dunărea numai după ce comandamentul rus a acceptat condiţiile domnitorului Carol ca armata română să aibă propria bază de operaţii şi comandă separată. În urma unei întrevederi între Carol I, Alexandru al II-lea şi marele duce Nicolae, prinţul român a primit comanda trupelor de la Plevna, avându-l ca şef de stat major pe generalul rus Pavel D. Zotov, notează volumul “O istorie sinceră a poporului român” (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, 2008).

Trupele române au trecut Dunărea între 12/24 şi 16/28 iulie, şi au cucerit, rând pe rând, la 30 august/ 11 septembrie 1877, reduta Griviţa, la 9/21 septembrie pe cea de la Rahova, la 28 noiembrie/10 decembrie, Opanez, la 12/24 ianuarie 1878, Smârdan. Însă, la sfârşitul operaţiunilor militare, reprezentantul României, colonelul Arion nu a fost acceptat la tratativele de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), în apropiere de Adrianopol. În schimbul Dobrogei, care revenea României, Rusia a luat din nou sudul Basarabiei, retrocedat Moldovei în 1856, după Tratatul de la Paris, care a pus capăt războiului din Crimeea. Astfel, Convenţia care prevedea respectarea integrităţii teritoriale a României nu a fost respectată, eforturile diplomaţiei române de a împiedica acest rapt au rămas fără niciun rezultat.