În ultimele ore ale zilei de 17 iunie 1951, zeci de mii de milițieni (polițiști), securiști (jandarmi), pompieri și grăniceri au descins în sute de localități din Banat și sud-vestul Olteniei, unde au somat peste 40.000 de oameni să-şi strângă lucrurile şi să-şi părăsească locuinţele, scrie pe siteul IICCMER.

Iată cum descrie instituția acest adevărat calvar:

Pe fondul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, granița dintre cele două țări a devenit o zonă extrem de sensibilă pentru guvernul comunist de la București. Populaţia din zona de frontieră, atât prin componenţa etnică cât şi prin cea socială, reprezenta în ochii autorităţilor „un factor ridicat de risc” pentru contaminarea cu „erezia” iugoslavă. Pentru a securiza zona, conducerea de partid a hotărât ca pe o rază de aproximativ 25 de km., începând de la Beba Veche (județul Timiș) și până la Gruia (județul Mehedinți), care includea un număr de 203 localități aparţinând actualelor judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, populaţia să fie „dislocată” în Bărăgan. Prin proporţiile pe care le-a atins şi mijloacele folosite, acţiunea a cunoscut toate datele unui proces de deportare. Nu a fost o premieră în istoria postbelică a României, încă din ianuarie 1945, la cererea sovieticilor, 70.000 de persoane, majoritatea etnici germani, fiind deportate în URSS. Un al doilea episod, tot de inspiraţie sovietică, a avut la bază H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, care împuternicea Ministerul Afacerilor Interne în problema stabilirii domiciliului obligatoriu pentru unele categorii de persoane. Mai departe, conform H.C.M. nr. 326 din 1951, M.A.I a emis decizia nr. 200 (ambele ţinute secrete), prin care se extindea măsura de „dislocare” şi fixarea domiciliului obligatoriu şi asupra altor categorii de persoane, suspectate de activitate duşmănoasă.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău cartea „Ghidul incorect politic despre anii ’60” de J. Leaf și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

La 17 iunie 1951 s-a prăznuit, conform calendarului creștin ortodox, Duminica Rusaliilor. În aceeaşi zi avuseseră loc și serbările de sfârşit de an şcolar. Puţini dintre locuitorii vestului ţării s-ar fi aşteptat la o nenorocire chiar în ziua de Rusalii. Dar, în cursul nopţii şi în zorii zilei de 18 iunie, în sute de localităţi din Banat şi din sud-vestul Olteniei au păstruns 20.000 de militari din Ministerul de Interne, trupe de Securitate, grăniceri, miliţie şi pompieri, însoţiţi adesea de civili, bătând la porţile caselor şi somându-i pe localnici să-şi strângă lucrurile şi să-şi părăsească locuinţele. Operaţiunea de „dislocare” a fost condusă de o comisie ministerială prezidată de ministrul adjunct al Afacerilor Interne, Gheorghe Pintilie. Aproape 44.000 mii de persone, români, basarabeni si bucovineni, macedoneni, germani, unii dintre ei recent întorşi din prima deportare în URSS, sârbi şi alte naţionalităţi au fost obligaţi să-şi părăsească gospodăriile cu destinaţia stepa Bărăganului. Au fost îmbarcaţi împreună, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, copii mici, bolnavi şi femei gravide, în vagoane folosite anterior la transportul vitelor, pentru ca la capătul unei călătorii cu trenul care a durat chiar şi două săptămâni să fie depuşi în Bărăgan, pe câmp, sub cerul liber, departe de orice altă localitate. Terenul fusese parcelat, loturile având un țăruș numerotat pentru fiecare familie. Cu puţinele lucruri aduse de acasă şi cu materialele modeste puse la dispoziţia lor de către autorităţi, oamenii au fost nevoiţi să-şi încropească un adăpost, apoi, încet-încet să-şi ridice case din chirpici.