Biserica mare a Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai importante ctitorii a voievodului Mircea cel Bătrân, a fost sfințită pe 18 mai 1388, așa cum reiese din hrisovul domnitorului care spunea „…a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”

Biserica a fost pictată la interior între anii 1390 – 1391, scrie orthodox wiki. Interesant este că numele locului în sine derivând de la termenul peceneg-cumanian coz, adică nuc, care a devenit Cozia.

Mircea cel Bătrân a avut mereu grijă de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii. Astfel, el a întărit drepturilor de proprietate ale mănăstirii asupra mai multor sate și moșii. De asemeni i-a dat dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi țigani care erau folosiți atât la exploatarea sării, cât și la spălarea nisipurilor aurifere de pe râurile Olt și Lotru. Din 28 martie 1415 datează un alt hrisov al lui Mircea cel Bătrân, prin care dăruiește „Vama de la Genune” Mănăstirii Cozia.

Citești și ajuți! Cumpără cartea Monarhie și Război, de Erik von Kuehnelt-Leddihn și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Mănăstirea a fost reparată și renovată de mai multe ori de-a lungul timpului de către voievozi ca Neagoe Basarab, Radu Paisie și Constantin Brâncoveanu. Astfel, în timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care îi poartă și acum numele (s-a păstrat pe aceasta și un fragment de inscripție), iar în anul 1517 s-a refăcut pictura. Între anii 1706-1707 (pe vremea lui Constantin Brâncoveanu) a fost construit pridvorul bisericii, în bine-cunoscutul stil „brâncovenesc”. De asemenea, au fost adăugat chiliile cu ceardacuri și s-a reconstruit havuzul cu apă (baptisteriul) din fața bisericii.

În secolul al XIX-lea, clădirile mănăstirii au fost refăcute de domnitorii Țării Românești Gheorghe Bibescu (1843-1848) și Barbu Ştirbei (1849-1856); tot atunci s-au construit și două pavilioane, dintre care se mai păstrează cel din stânga, care a fost reședință domnească de vară.

Mănăstirea Cozia a fost și un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448, se atestă că aici funcționa o „școală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, dregător în timpul marelui voievod Mircea cel Bătrân, care trecuse la viața monahală cu numele Filotei, a compus versuri și imne religioase pentru Mănăstirea Cozia. Mardarie Cozianul a alcătuit la 1696 lexiconul slavo-român necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care spunea că a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”.

În „Cerdacul lui Mircea”, aflat în corpul de chilii dinspre Olt, Grigore Alexandrescu a scris în vara anului 1842 cunoscuta poezie Umbra lui Mircea la Cozia, una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română.