Liderul naționalist Călin Georgescu s-a prezentat marți la Curtea Supremă, în cel de-al doilea dosar penal în care este trimis în judecată. Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale este pus sub acuzare pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

La ieșirea din sală, Goergescu a făcut declarații de presă și a precizat că actualii guvernanți iau decizii haotice, care îngenunchiază poporu.

Călin Georgescu: Am următorul mesaj ținând cont de situația din țară: un stat slab costă scump, foarte scump. De 35 de ani, România este tratată ca o pradă și pierde oportunități pe care le-ar putea valorifica. Înainte de 1989, România producea foarte mult și depindea foarte puțin de extern. Astăzi, România depinde covârșitor de extern, produce prea puțin, iar prin decizii haotice și anti-românești creează dezechilibre majore care afectează profund poporul român, independența și identitatea națională. Minciuna, incompetența și lipsa de responsabilitate sunt frecvente în actul guvernamental. S-au făcut prea multe greșeli, prea multe acțiuni haotice, iar adunate toate devin pericole reale.

Europa va fi cea mai afectată de creșterea prețului petrolului

Față de aceste situații am trei puncte. Unu, indiferent când și cum va fi pace în zona Golfului, situația va duce la creșterea prețului petrolului într-un mod radical, foarte curând. Când prețul petrolului crește, cresc prețurile și costurile la toate sectoarele. Șocul economic al acestei situații va fi uriaș în câteva luni și va fi resimțit în mod special în Europa. Criza nu te întreabă dacă ești pregătit. România astăzi este o țară șubredă, foarte șubredă, care nu produce nimic intern, care are datorii mari și dezechilibre economice imense. Practic, vulnerabilitatea va deveni extremă în perioada următoare.

Citește și
Exclusivitate | Istoria României, amenințată online: Florin Roștariu, administratorul paginii Istorie în culori, este hărțuit și intimidat din cauza fotografiilor de epocă pe care le colorizează