Demolări case vechi în cartierul Uranus
Într-o fotografie este prezentat un discurs al lui Nicolae Ceaușescu, care dispune interzicerea consolidării și reabilitării clădirilor vechi care avuseseră de suferit în urma cutremurului. Iar la câțiva ani de la acest eveniment, tot Nicolae Ceaușescu a dispus demolarea a sute de clădiri vechi din zona Uranus (multe în stare bună și cu o arhitectură valoroasă) pentru a se construi Centrul Nou.
Casele vechi și consolidarea lor Imediat după Revoluție, una dintre problemele grave identificate era necesitatea consolidării multor case vechi a căror structură de rezistență fusese afectată de mai multe cutremure, dintre care două majore, cel din anul 1940 și cel din 1977. Chiar în anul 1990 a fost realizată o listă cu sute de astfel de cazuri de clădiri care necesitau o intervenție rapidă. Lista a fost publicată în ziare de mare circulație (ex. România Liberă). Acum după 35 de ani, casele vechi consolidate se pot număra probabil după numărul degetelor de la mâini și este de remarcat că problematica consolidării caselor vechi a scăzut pe măsura trecerii timpului, aceasta fiind trecută în mod exclusiv către proprietari. Primăriile au acționat cu “vigilență”, însemnând casele cu celebra bulină roșie și rezolvând astfel problema. Desigur, consolidarea unei case este deosebit de costisitoare. În același timp, au fost însă cheltuie sute de milioane de euro pentru reabilitările blocurilor socialiste de care au beneficiat proprietarii apartamentelor, de multe ori în mod gratuit. De asfel de facilități nu s-au putut bucura și proprietari ai caselor vechi, exisând concepția că aceștia “sunt bogați”
Nicușor Dan și-a început cariera politică prin salvarea mai multor case vechi de la demolare. De altfel denumirea fundației pe care o conducea, “Salvați Bucureștiul”, se referea chiar la salvarea caselor vechi (de la demolare). Printre altele, a promis că atunci când va deveni primar va reconstrui Hala Matache, demolată în mod abuziv de primarul Oprescu. Când într-adevăr a devenit Primar General al Capitalei, a uitat însă de promisiunile făcute, desigur apăruseră alte “priorități” iar ca actual președinte al țării, problema caselor vechi nu mai intră în sfera sa de atribuții.
Impozit mult mai mare pentru casele vechi
Vile interbelice pe Strada Polonă
După cum s-a anunțat, odată cu noul pachet de măsuri al premierului Ilie Bolojan care implică și creșterea impozitului pe proprietăți, pentru casele vechi nu se va mai acorda o reducere în funcție de vechimea clădirii. Până acum, casele cu o vechime de pese 100 de ani, de exemplu, primeau o bonificație la impozit de 50%. De ce până acum se acorda această reducere? În primul rând în cazul caselor cu o vechime de peste 100 de ani, probabil că impozitul plătit în această perioadă a acoperit deja întregul preț al casei. În al doilea rând și foare important, cu cât casa este mai veche cu atât sunt necesare cheltuieli suplimentare de întreținere și renovare. De exemplu, în proiectarea construcției se prevede că instalațiile (de exemplu de apă) au o durată de viață de 30 de ani. După trecerea perioadei, acestea trebuiesc înlocuite, ceea ce înseamnă o cheltuială însemnată. La adoptarea noului pachet de măsuri se argumentează că acestea sunt cerute de Fondul Monetar Internațional și UE, dându-se ca exemplu mărimea impoziului în diverse țări occidentale. Se omite însă faptul deloc de neînsemnat că toate cheluielile cu reabilitarea locuințelor sunt deductibile, ceea ce la noi nu se întâmplă.
Să avem în vedere și alt aspect. Să presupunem că un proprietar al unei case foarte vechi are ideea de a-și reabilita proprietatea. Va consolida casa, o va aduce la standarde moderne prin diverse doări, de exemplu o instalație fotovolaică, înlocuirea rețelelor vechi, acoperiș nou, renovarea fațadei, eventual și o renovare la interior. În urma acestor lucrări care vor costa o sumă foarte mare de bani, valoarea de piață a casei va crește considerabil. Iar statul va lua notă și îl va “premia” pe proprietar prin majorarea substanțială a impozitului. Căci noul impozit se va calcula în funcție de valoarea de piață a proprietății. Așa, ca să se învețe minte proprietarul!