Sezonul rece nu dă semne că s-ar retrage prea curând din România. Estimările realizate de AccuWeather arată că iarna se va prelungi mult peste limitele obișnuite, cu episoade de ninsoare prognozate inclusiv în lunile de primăvară. Conform estimărilor, zăpada ar putea reveni atât în martie, cât și în aprilie, confirmând caracterul tot mai imprevizibil al vremii din ultimii ani.

Cât va dura iarna în România. Spre deosebire de sezoanele precedente, când iarna își făcea simțită prezența mai târziu sau chiar spre începutul primăverii, de această dată ninsorile au apărut devreme și au persistat. Primele săptămâni din 2026 au adus episoade succesive de ninsoare, temperaturi scăzute și un peisaj autentic de iarnă, apreciat de iubitorii sporturilor de sezon, dar dificil pentru autorități și participanții la trafic.

„Iarna secolului” continuă în România

Zonele montane beneficiază de un strat consistent de zăpadă, care menține condiții foarte bune pe pârtii pentru o perioadă mai lungă decât în mod normal. În contrast, în marile orașe, prelungirea iernii presupune cheltuieli suplimentare pentru deszăpezire și un nivel crescut de disconfort pentru șoferi și pietoni.

Estimările realizate de AccuWeather indică faptul că ninsorile nu se vor opri odată cu venirea primăverii calendaristice. Pentru București sunt prognozate episoade de ninsoare în mai multe zile din luna martie — 2, 3, 8, 15 și 16 — dar și pe 13 aprilie.

Cum vor evolua temperaturile în lunile de primăvară