Halloweenul este ocazia perfectă de a transforma casa, mesele festive și întreaga atmosferă într-un spectacol de culori și imaginație. Fie că plănuiești o petrecere, vrei să îți decorezi ferestrele cu un aer misterios sau să creezi aranjamente florale care să impresioneze, totul pornește de la alegerea temelor și a paletelor cromatice potrivite. În continuare, îți prezentăm cele mai actuale idei de culori și concepte pentru Halloweenul de anul acesta și cum le poți integra cu stil în decorurile florale.
Tematici și palete cromatice în trend
1. Clasic: Portocaliu și negru
Aceasta este combinația clasică, inconfundabilă, care evocă instantaneu atmosfera de Halloween: portocaliul dovlecilor, al frunzelor uscate și al luminii focului, pus în contrast cu negrul misterios al umbrelor și al nopților lungi. Împreună, creează un efect dramatic, ideal nu doar pentru decoruri tematice, ci și pentru aranjamente florale spectaculoase, realizate cu flori de sezon precum trandafiri, crizanteme sau hortensii în nuanțe arămii.
2. Moody & rafinat: burgundy, maro închis, tonuri fumurii
Pentru o interpretare mai sofisticată a Halloweenului, designerii recomandă palete cu burgundy, maro închis, verde pădure și accente de cenușiu sau fumuriu. Trendul „smoky color story” pune accent pe culori inspirate din natură combinate cu texturi metalice și textile bogate, este deja unul dintre trendurile majore pentru decorurile de sezon din 2025.
3. Tematică creativă și culori neconvenționale
Dacă vrei ceva diferit, încearcă tema „Pinkoween” – tonuri pastelate, roz pudrat și accesorii delicate, care păstrează spiritul festiv fără să devină întunecate. Această abordare modernă permite decoruri care se potrivesc cu interioarele contemporane fără să fie prea încărcate.
Cum să integrezi florile în decorurile tale de Halloween
Florile pot transforma orice decor de Halloween într-o experiență elegantă și memorabilă. Specialiștii de la Magnolia recomandă aranjamente care combină frumusețea florilor de sezon cu elemente tematice spectaculoase – de la dovleci decorativi cu aspect prețios, la variante elegante din sticlă sau accente rustice ce adaugă autenticitate.
Iată câteva idei practice:
Alege flori rezistente: crizantemele, trandafirii în nuanțe arămii sau burgundy, celosia, frunze decorative – toate acestea vor rezista bine și își vor păstra forma.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
