Cercul de Idei pentru Tei este locul în care bucureștenii sunt invitați să își exprime viziunea despre transformarea zonei. Brainstormingul urban va avea loc sâmbătă, în grădina UTCB.
Primăria Sectorului 2 invită bucureștenii să participe la evenimentul Cercul de Idei pentru Tei, care va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, și va fi o dezbatere publică dedicată dezvoltării zonei UTCB Tei. În cadrul evenimentului, locuitorii cartierului Tei vor avea ocazia să își exprime ideile și opiniile cu privire la modernizarea acestei zone.
Administrația locală anunță că zona UTCB Tei va suferi transformări importante în următorul an, urmând să devină un spațiu mai verde, mai accesibil și mai atractiv pentru cetățeni. Scopul este ca această transformare să reflecte cât mai fidel dorințele și nevoile locuitorilor. Evenimentul va avea loc în grădina UTCB Campus Tei și este deschis tuturor, iar participanții sunt încurajați să vină alături de vecini, prieteni și organizații comunitare.
Acest proiect face parte din inițiativa UrbanWise, finanțată prin programul Orizont Europa, și include o serie de activități interesante. Pentru a participa la activitățile incluse, bucureștenii trebuie să se înscrie până pe 11 aprilie, iar formularul de înscriere și detalii suplimentare pot fi găsite pe pagina oficială a evenimentului.
Printre activitățile din programul de sâmbătă, 12 aprilie, se numără:
Climate Quiz pentru înțelegerea schimbărilor climatice, organizat de Climato Sfera





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
