Copacul de coral (Erythrina crista-galli) crește pe malurile inundabile ale rȃurilor din mai multe ţări ale Americii de Sud: Argentina, Paraguay, Bolivia și Brazilia.
Floarea sa roșie-portocalie a fost aleasă ȋn 1942, floarea naţională a Argentinei. Ea reprezintă curajul și speranţa. Decizia are legătură cu o legendă foarte ȋndrăgită, cea a lui Anahi, fiica unui conducător al poporului Guarani. După ce aceasta a fost ucisă de conchistadorii ȋmpotriva cărora luptase alături de tatăl său, pe mormȃnt a ȋnceput să crescă un copac cu flori roșii, nemaivăzut pȃnă atunci. Așa a apărut vestita ceibo sau corticeira, denumiri locale ale plantei.
Specia face parte din familia Fabaceae, iar numele său știinţific provine de la cuvintele erithra-roșu și crista-galli-creastă de cocoș. Trăiește 40-150 de ani. Ajunge la 5-8 m ȋnălţime ȋn mediul natural, dar dacă este cultivată ȋn zonele temperate, nu depășește 1,5-2 m, fiind sensibilă la ger.
Are crengile acoperite cu spini, frunze penate cu foliole triunghiulare, iar florile ce se aseamănă cu cele ale fasolei, grupate ȋn inflorescenţe de tip racem cu simetrie bilaterală și lungime de 30cm. Fructele sunt păstăi de cȃţiva cm lungime, cu 8-10 seminţe maronii.
Vezi și: Copacul ghiocel o planta care traieste peste 100 de ani





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
