Iranul, în timp ce mirosul înțepător de petrol ars plutește peste orașe. În Strâmtoarea Ormuz, petrolierele sunt în flăcări, iar dronele lovesc ținte succesive. Violența se extinde ca o infecție.

Operațiunea „Epic Fury” a intrat în a treia săptămână, iar efectele sale se resimt la nivel global. Potrivit Comandamentului Central al SUA, până la 12 martie, forțele combinate americane și israeliene au lovit aproximativ 6.000 de ținte în Iran – o medie de circa 460 de atacuri pe zi.

Conducerea Iranului a fost decapitată, centrele de comandă sunt în dezordine, iar programul nuclear este grav afectat.

Și totuși, Iranul continuă să lupte. Cum este posibil? Pentru că a petrecut două decenii pregătindu-se pentru un astfel de scenariu, scrie Daily Mail.

Strategia sa poartă numele de „Apărare Mozaicată Descentralizată” (Decentralised Mosaic Defence – DMD) și se bazează pe un principiu dur: „corpul” continuă să lupte chiar dacă „capul” este eliminat – exact ceea ce s-a întâmplat atunci când liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în prima zi a conflictului.

În cadrul acestui model, autoritatea este dispersată deliberat între zeci de noduri semi-independente, fiecare cu propriile structuri de informații, armament și comandă. Unitățile acționează pe baza unor ordine prestabilite, fără a aștepta instrucțiuni de la centru.

După cum declara ministrul de externe Abbas Araghchi la 1 martie: „Bombardamentele din capitală nu ne afectează capacitatea de a purta războiul… Apărarea mozaicată descentralizată ne permite să decidem când și cum se va încheia conflictul.”

Planul a fost dezvăluit public încă din 2005 de generalul Mohammad Jafari, fost comandant al Gardienilor Revoluției, și a fost construit pe baza lecțiilor extrase din erorile Occidentului – în special ale Statelor Unite – în Irak, Afganistan și chiar din conflictele balcanice din anii ’90.

Aceste experiențe, alături de războiul Iran-Irak din anii ’80, au consolidat o cultură a rezistenței profund înrădăcinată în statul iranian.

„Am avut două decenii pentru a studia eșecurile armatei americane la granițele noastre estice și vestice“După cum sublinia Araghchi: „Am avut două decenii pentru a studia eșecurile armatei americane la granițele noastre estice și vestice. Am integrat aceste lecții.”

Lecția din Irak, 2003, a fost clară: armata lui Saddam Hussein era puternic centralizată. Odată eliminată conducerea, întregul sistem s-a prăbușit în câteva săptămâni.

Iranul a învățat și din alte episoade. În 1981, aviația israeliană a distrus reactorul nuclear de la Osirak. Concluzia: nu trebuie să existe un singur punct vulnerabil.

Astfel, Iranul și-a dispersat infrastructura nucleară pe întreg teritoriul, ascunzând instalații-cheie în subteran. Principiul este simplu: nu oferi adversarului o țintă unică a cărei distrugere să încheie conflictul.