La intrarea în vigoare a armistițiului în Fâșia Gaza, mii de luptători ai Hamas au ieșit din tuneluri pentru a asigura schimbul de ostatici contra deținuților israelieni, într-o demonstrație de forță ce semnalează faptul că rămâne puterea dominantă în enclava palestiniană, relatează presa americană.

Hamas și-a arătat autoritatea duminică afișându-și militanții, care au apărut pe străzi în uniformă și înarmați, arătând semnul victoriei mulțimii de palestineni care i-a aclamat. Potrivit mediatorilor arabi, printre ei s-au aflat și luptători din unitatea de elită Forța Nuhba.

„Prezența armată a Hamas pe teren este o palmă dată guvernului și armatei israeliene. Evidențiază faptul că obiectivele Israelului pentru război nu au fost niciodată realizabile”, a comentat Gershon Baskin, un fost negociator israelian, în prezent director pentru Orientul Mijlociu al grupului de apărare a diplomației International Communities Organization, citat de Wall Street Journal.

Armistițiul de 42 de zile încheiat cu medierea Qatarului, a Egiptului și a SUA vine după un război de un an și jumătate, declanșat după masacrul Hamas în sudul Israelului, care a redus Gaza la ruine și a ucis circa 47.000 de palestinieni, militanți și civili. Conflictul a dus la creșterea tensiunilor în regiune, antrenând Iranul și milițiile sale aliate din Orientul Mijlociu.

Ministrul israelian de externe, Gideon Sa’ar, a declarat duminică că acordul actual vizează doar o încetare temporară a focului și că o încheiere permanentă războiului ar depinde de renunțarea Hamas la putere în etapele ulterioare ale negocierilor. El a declarat că Israelul nu și-a îndeplinit încă obiectivele de a dezmembra capacitățile militare și de guvernare ale Hamas și a indicat că este pregătit să strămute din nou palestinienii dacă ostilitățile sunt reluate.

„Nu există niciun viitor în care să existe pace, stabilitate și securitate pentru ambele părți dacă Hamas rămâne la putere”, a punctat Sa’ar.

Hamas va asigura ordinea în Fâșia Gaza în cursul armistițiului

În conformitate cu acordul de încetare a focului încheiat săptămâna trecută, poliția condusă de Hamas va avea responsabilitatea de a asigura legea și ordinea în rândul palestinienilor în general. De asemenea, aceasta va asigura reîntoarcerea palestinienilor la casele lor din Nord. Aproximativ 90% din populația din Gaza a fost strămutată intern.

Forțele de poliție ale Hamas nu se vor putea apropia de zonele în care se află trupele israeliene sau să intre în zonele tampon din apropierea graniței cu Israelul, conform protocoalelor de securitate convenite între Hamas, Israel și țările mediatoare.

Ofițerii de poliție au dreptul de a purta arme la nevoie și vor fi monitorizați de echipe de observatori egipteni și arabi, care vor fi staționate în cel puțin 13 locații din Gaza. Conform acordului, forțele Hamas vor purta uniforme albastre, iar numărul lor variază în funcție de densitatea populației din diferite zone.