Preşedintele american Donald Trump a criticat marţi decizia Regatului Unit de a restitui Insulele Chagos statului Mauritius, calificând-o drept „o mare stupiditate”, potrivit agenţiei AFP.
Trump critică dur acordul privind Insulele Chagos
Donald Trump a declarat pe reţeaua sa, Truth Social, că decizia Regatului Unit de a restitui Insulele Chagos statului Mauritius reprezintă „o mare stupiditate”, susţinând că este vorba despre abandonarea unui teritoriu „extrem de important”. El a afirmat că acest gest se adaugă motivelor de securitate naţională pentru care Groenlanda ar trebui ocupată de Statele Unite.
Preşedintele american a mai scris că Regatul Unit, pe care l-a descris ironic drept un aliat NATO „strălucit”, intenţionează să cedeze Insula Diego Garcia, unde se află o bază americană considerată vitală, „fără niciun motiv”. Trump a apreciat că acest act ar fi fost remarcat de China şi Rusia, pe care le-a descris drept puteri ce „nu recunosc decât forţa”, adăugând că SUA sunt acum mai respectate pe plan internaţional.
Paralelă între Chagos şi Groenlanda





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

