Discuțiile dintre Trump și Putin și delegațiile acestora în Anchorage, Alaska, au fost așteptate cu sufletul la gură, fiind vitale pentru securitatea Ucrainei și Europei.

2.00 Întâlnirea Trump-Putin s-a terminat. „Nicio înțelegere”

Donald Trump a declarat că n-a ajuns la nicio înțelegere. „Nu există nicio înțelegere până nu există una”, dar s-au înregistrat progrese în discuțiile cu Vladimir Putin referitor la Ucraina, a spus președintele american, fără să detalieze.

„Nu am ajuns acolo”, spune Trump într-o actualizare pentru presă după o întâlnire de aproape trei ore cu omologul său rus, în Alaska.

La rândul său, Putin a declarat că este „sincer interesat” să pună capăt „conflictului”, dar nici el nu a oferit mai multe detalii.

Președinții nu au răspuns la întrebările presei.

Pentru omul căruia îi place să se laude ca fiind un conciliator și un negociator, se pare că Trump va părăsi Alaska fără niciuna dintre aceste atribuții, a transmis corespondentul BBC pentru America de Nord.

„Nicio înțelegere. Niciun armistițiu. Nimic concret de raportat”, transmite Anthony Zurcher.

Cel puțin, aliații europeni și oficialii ucraineni s-ar putea simți ușurați că președintele SUA nu a oferit concesii sau acorduri unilaterale care ar fi putut submina negocierile viitoare.

Declarații în conferință de presă Trump-Putin, fără să se ia întrebări de la sutele de reporteriPutin a declarat că este „sincer interesat” să pună capăt conflictului, pe care l-a descris drept o „tragedie”.

Dar susține că Rusia trebuie să elimine „cauzele primare” ale conflictului – și avertizează că Ucraina și Europa nu trebuie să „saboteze” discuțiile.

Putin descrie întâlnirea ca un „punct de plecare pentru rezolvarea” conflictului.

El descrie relația sa cu Trump ca fiind „de afaceri” – și este de acord cu afirmația repetată a președintelui SUA că războiul nu ar fi început dacă ar fi rămas în funcție după alegerile din 2020.

Trump spune că există încă puncte de dezacord și „nu există acord până când nu există un acord” – adăugând că „nu am ajuns acolo” în ciuda progreselor.

El spune că „s-a convenit asupra multor puncte”, dar „câteva” rămân, adăugând că „unul este cel mai semnificativ”, fără a spune care anume.

Trump a anunțat că îi va suna în curând pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelesnki, și pe liderii europeni – și „în cele din urmă depinde de ei”.

Trump a încheiat spunând că „probabil” îl va revedea în curând pe liderul rus. Putin a răspuns: „Data viitoare la Moscova”.

Apoi, cei doi președinți au părăsit sala de conferință fără a răspunde la întrebările sutelor de reporteri prezenți la eveniment.

1.30 Ce și-au șoptit Trump și Putin pe aeroport?

Până la încheierea convorbirilor dintre echipele lui Trump și Putin, un cititor pe buze a dezvăluit pentru Daily Mail ce anume și-au șoptit unul altuia președintele Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin pe pista aeroportului, înaintea întâlnirii cu miză mare pentru securitatea Ucrainei și Europei.