După celebrul „Apel către lichele” din 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu revine, înaintea alegerilor prezidențiale din 2025, cu un nou apel, la „poporul român, care doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”.

Într-un articol cu titlul „Eu cu cine (nu) votez?”, publicat de Contributors, Gabriel Liiceanu își exprimă speranța cu privire la poporul român că „poate va face efortul să se trezească”:

„Când, în urmă cu treizeci și cinci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură eternă a umanității. Știam, desigur, că îndeobște este considerat lichea orice individ activ în producerea răului altuia de dragul binelui propriu. O lichea nu stă prea mult pe gânduri când e vorba de a-şi construi căpătuiala pe nenorocirea seamănului său. Licheaua este infractorul lumii morale. Dând ici şi colo lovitura în vieţile noastre, ea colorează peisajul cu pitorescul ticăloşiilor sale”, își începe filosoful articolul.

„Licheaua a creat istorie”

Gabriel Liiceanu precizează că „Licheaua mea“ din Apel, spre deosebire de licheaua eternă, „reprezenta o epocă şi, confiscând puterea, ea ieșea din cotidian şi accidental și se organiza ca urgie planetară. Pentru că răul făcut semenilor de dragul binelui propriu se instituia ca politică de stat, lichelismul devenea regulă a lumii şi sistem. Începând din acel moment licheaua a creat istorie”

Lucrul acesta s-a petrecut în comunism, a explicat Gabriel Liiceanu.

„Spre deosebire de celelalte epoci ale istoriei, comunismul absoarbe toate lichelele existente difuz şi cotidian, le stârnește pe cele care nu existaseră decât latent şi, alegându-le pe toate după vocația lor de lichele, le organizează şi le aşază pe scena istoriei ca «putere conducătoare în stat»“.

Licheaua care evoluează în postcomunism

Scriitorul mai spune că licheaua care evoluează în postcomunism după ce a făcut cu putință comunismul „a păstrat, în mod firesc, o mulțime din trăsăturile prototipului comunist. Tehnica de perpetuare a structurii și de încatenare a liderilor a fost preluată de FSN și PSD de la PCR”.

„PSD este o mafie camuflată în partid”

Despre cel mai mare partid din România, PSD, care a „trecut prin metamorfoze onomastice și prin vreo șapte președinți” Gabriel Liiceanu spune că „nu și-a schimbat nici o clipă esența și tehnicile de conducere, jaf și îmbogățire. Le-a rafinat doar”:

„La mitingurile din Piața Victoriei, sloganul care s-a auzit cel mai des de-a lungul anilor a fost «PSD ciuma roșie». Sintagma «ciuma roșie» trimite la ideologia comunistă. Lucru, totuși, incorect. PSD nu este un partid comunist, nici un partid socialist și, cu atât mai puțin, un partid social-democrat. PSD este o mafie camuflată în partid a cărei singură «ideologie» este lăcomia, a cărei pragmatică e furtul și a cărei grijă, pentru dobândirea impunității, e acapararea justiției. În mod firesc, cel mai vizibil în toți acești treizeci și cinci de ani a fost puroiul la vârf, care se reface continuu grație microbilor născuți din aceeași plămadă a răului. Nu e întâmplător că Dragnea a apărut când puroiul s-a copt”.