Genuin, brandul românesc specializat în produse home & deco realizate exclusiv din in 100% european, anunță accelerarea planurilor de extindere internațională, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Genuin accelerează extinderea internațională cu sprijinul BERD. Germania și Danemarca, următoarele piețe vizate

Compania vizează în următoarea etapă piețele din Germania și Danemarca, identificate în urma unei analize strategice la nivel european drept unele dintre cele mai mature și receptive la produse sustenabile, materiale naturale și design premium cu trasabilitate clară.

„Pentru noi, internaționalizarea reprezintă validarea unui model construit cu răbdare în România. Germania și Danemarca sunt piețe unde sustenabilitatea este integrată structural în comportamentul de consum. Ne dorim să ajungem acolo pregătiți, cu o strategie coerentă și parteneriate solide”, spune Oana Opriș, co-fondator Genuin.

Sprijinul BERD vine într-un moment de consolidare a companiei, după investiții în producție, digitalizare și dezvoltarea portofoliului. Fondurile sunt direcționate către pregătirea infrastructurii necesare pentru intrarea pe noile piețe, analiza de piață, optimizarea operațională și dezvoltarea rețelelor de distribuție.