Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, s-a declarat, sâmbătă, deschis ideii trimiterii de soldaţi germani în Ucraina dacă o zonă demilitarizată ar fi instituită pentru a garanta respectarea unei ipotetice încetări a focului cu Rusia.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius s-a poziţionat de asemenea pentru un buget al apărării „mai degrabă de 3%” din PIB, deşi Donald Trump a cerut recent 5% pentru membrii NATO, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Suntem cel mai mare partener al NATO în Europa. Este evident că vom juca un rol şi că noi va trebui să ne asumăm responsabilitatea”, a declarat ministrul, într-un interviu acordat publicaţiei Suddeutsche Zeitung, care l-a întrebat despre o eventuală trimitere de trupe germane pentru a participa la securizarea unei zone-tampon între cele două părţi beligerante în Ucraina.
Ministrul social-democrat, care speră să-şi păstreze funcţia după alegerile legislative anticipate din 23 februarie, a precizat însă că „problema va fi discutată la momentul potrivit”.
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, care îşi va prelua oficial atribuţiile luni, a promis în timpul campaniei sale electorale să pună capăt acestui conflict între Ucraina şi Rusia în mai puţin de „24 de ore”.
Între timp, Trump şi-a acordat mai mult timp, dar discuţiile ar putea să înceapă rapid printr-o întâlnire între Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
