Gigi Becali a afirmat, vineri, că în cazul în care George Simion nu se va înscrie în cursa pentru prezidențiale, el va demisiona din AUR și va candida ca independent.

Gigi Becali, gata să candideze la alegerile prezidențiale

Gigi Becali a făcut o declarație surprinzătoare cu privire la alegerile prezidențiale. În opinia sa, George Simion, ar trebui să se înscrie în cursa pentru președinția României, dar deocamdată acesta a spus că nu intenționează să revină în cursa pentru Cotroceni subliniind că îl susține în continuare pe Călin Georgescu.

„Dacă AUR nu va pune candidat și dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu ca independent. Dacă Simion nu candidează, plec din AUR și candidez, chiar dacă eu nu am nevoie de candidatura asta. Spun asta ca să-l forțez să candideze”, a declarat becali.

Mai mult, în opinia patronului FCSB, Călin Georgescu nu mai are nicio șansă: „Călin Georgescu nu va fi lăsat și are o șansă Simion. Nu i-am spus asta, că eu știu că el va candida, eu nu am nevoie de candidatura, dar Simion o să candideze”.

Ce spune despre galeria FCSB care strânge semnături pentru Georgescu

Gigi Becali a fost întrebat despre acele imagini în care liderii galeriei FCSB adunau semnături pe Arena Națională pentru Călin Georgescu. Patronul FCSB a spus că „fiecare are libertatea de a acționa cum dorește. Nu eu conduc galeria”.