Guvernul Bolojan a anunțat că România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte, în vederea contractării unor împrumuturi pentru noi cheltuieli militare, informează Rostonline.
În comunicat nu este precizată suma pe care Guvernul o vrea prin programul Security Action for Europe (SAFE).
„România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare, investiții care urmează să fie finanțate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE).
Propunerile de proiecte au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de CSAT la data de 30 aprilie 2025 și condus de Cancelaria Primului-Ministru, în strânsă consultare cu echipa Administrației Prezidențiale, ministerele Apărării Naționale, Afacerilor Interne, Economiei, Transporturilor și ai altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
Aproximativ 70% dintre proiectele incluse în aplicația depusă de România au în vedere achiziții de echipamente militare care să dezvolte industria națională de apărare, iar restul de 30% pentru creșterea mobilității militare de tip transport și conectare logistic”, se precizează în comunicat.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
