Premierul României, Ilie Bolojan, a avut o primă reacție în scandalul declanșat de documentarul Recorder despre sistemul de justiție.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a reacționat după valul de reacții declanșat de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Publicarea investigației a provocat, în ultimele zile, una dintre cele mai ample dezbateri publice privind independența sistemului judiciar. Materialul video se axează pe mărturiile unor magistrați care vorbesc despre presiuni ierarhice, ingerințe, disfuncționalități sistemice și impactul fenomenului prescripției asupra actului de justiție.
„Sunt două zone în care oamenii au încredere scăzută – în politică și actul de justiție. În toate sondajele se vede încrederea scăzută în lumea politică, actul de justiție, ceea ce nu este bine. Lungirea unor procese, prescripția, soluții contradictorii în instanțe diferite nu au cum să crească încrederea cetățenilor noștri și nici ce s-a întâmplat în aceste zile nu are cum să crească încrederea. Un sistem bun are nevoie de legi bune și trebuie văzut ce prevederi legale nu funcționează.
Cei care au în responsabilitate din sistem, căruia lumea politică i-a delegat, să-și facă datoria. Lucrurile par grave, să fie verificate, să vedem ce probleme sunt. E nevoie de o analiză a legislației. (…) Am făcut un grup de lucru să vedem ce avem de făcut, să vorbim cu asociațiile de magistrați, astfel încât, dacă sunt propuneri să fie îmbunătățită legislația.
După modificările care au fost făcute, competențele ministrului Justiției au fost transferate către CSM. Am comunicat cu președintele Nicușor Dan pe problemele care sunt pe ordinea de zi în aceste zile și, în mod evident, și președintele României are o posibilitate de a influența prin prerogativele constituționale. Pentru a evalua un sistem, trebuie să vezi ce s-a întâmplat, câte anchete au fost, ce rezultate s-au obținut”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a verificat vineri, 12 decembrie, șantierul A3 dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș, lucrările având peste 60% finalizare. Acesta a spus că a convenit ca lucrările de infrastructură, care nu sunt începute în prezent, să înceapă din 2027, deoarece tot spațiul fiscal al României este complet ocupat de lucrări deja începute.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
