Peste 1.300 de proprietăți din orașul Arad, clădiri și terenuri, sunt supraimpozitate în 2025 cu până la 500%, pentru că au fost lăsate în paragină, deși deținătorii legali au fost somați de administrația locală să ia măsuri.
Așa-numita ‘taxă pe paragină’ a fost introdusă în 2019, iar de atunci anual au fost sancționați sute de proprietari care nu și-au îngrijit clădirile sau terenurile. Autoritățile din Arad au vizat mai ales fațadele de imobile, care dincolo de faptul că pun în pericol trecătorii, pentru că se pot desprinde tencuieli sau alte elemente de construcție, afectează imaginea orașului, mai ales în centrul istoric unde sunt multe palate seculare.
Potrivit informațiilor transmise, joi, de Primăria Arad, conform Agerpres, în 2025 vor fi supraimpozitați 1.039 de contribuabili, adică 971 de persoane fizice și 68 de persoane juridice. Este vorba în total de 1.383 de imobile pe care le dețin cei vizați, pentru care supraimpozitele calculate se vor ridica la aproximativ patru milioane de lei.
În acest an vor fi cei mai mulți contribuabili care vor plăti ‘taxa pe paragină’, cu excepția anului 2019.
În 2024 au fost 921,
în 2023 – 914,
în 2022 – 995,
în 2021 – 892,





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
