Cea de-a III-a ediție a conferinței anuale a profesioniștilor în instalații, HVAC și echipamente de încălzire/răcire din România, Install Efficiency, va avea loc pe 8 aprilie, la JW Marriott, în București.

Pe scena evenimentului vor urca speakeri de top – europeni și naționali – care vor aborda subiecte orientate spre optimizare și tehnologie, astfel că cei prezenți – antreprenorii și managerii din companii care activează în sectorul construcțiilor și instalațiilor, alături de specialiști din domenii adiacente, vor avea ocazia să afle pulsul piețelor europene și naționale, cele mai recente tendințe și standarde la nivelul UE, dar și cum să-și gestioneze resursele eficient.

Spre deosebire de edițiile precedente, în premieră, vor fi prezentate și concluziile primului studiu de piață despre situația actuală, perspectivele de evoluție și oportunitățile de dezvoltare pentru profesioniștii din construcții și instalații în 2025.

Printre subiectele care vor fi analizate în cadrul Instal Efficiency 2025 se numără dinamica pieței de construcții și instalații în contextul actual economic și geopolitic, eficiența operațională și financiară, studii de caz relevante și tehnologii emergente care cresc gradul de eficiență – automatizări, inteligență artificială, cybersecurity sau digitalizarea proceselor.

Printre specialiștii care au confirmat prezența se numără Dennis Heijink – Business Development Director Rensa Group din Olanda, Cătălin-Ioan Lungu – președinte REHVA, Federation of European Heating, Ventilation and Air Conditioning Associations, Raluca Dumitra – CMO eJobs, Andrei Petreanu – expert A.I. și fondator RO AI Alliance, Gabriel Bădăluță – Senior Cybersecurity Manager în cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

La această ediție, keynote speaker este unul dintre cei mai renumiți specialiști în dezvoltare organizațională și leadership, Adrian Stanciu, care va ajuta managerii și antreprenorii din audiență să fie mai aproape de-a atinge eficiența propriilor echipe.

”De la prima ediție ne-am propus ca Install Efficiency să fie un HUB de informații și networking pentru specialiștii din domeniul instalațiilor, construcțiilor și dezvoltării imobiliare, dar și din arii complementare precum proiectare, arhitectură, inginerie și project management. Este o ocazie unică pentru participanți să descopere studii de caz relevante și să discute ultimele tendințe care modelează industria construcțiilor și instalațiilor la nivel global. La această ediție, vom prezenta în premieră rezultatele primului studiu de piață care a analizat tendințele și oportunitățile din sectorul construcțiilor și al instalațiilor, realizat cu sprijinul MKOR”, declară Enikő Peter, Managing Director Uniprest Instal, organizatorul Install Efficiency.