România va fi traversată de un val de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi abundente, intensificări ale vântului și temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru începutul lunii octombrie. În acest sens, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme rece, are va fi valabilă de duminică până joi, 9 octombrie, ora 10:00.
Ploi abundente și vreme rece
Meteorologii ANM avertizează că aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest către toate regiunile țării, începând din noaptea de duminică spre luni.
Cantitățile de apă vor fi considerabile, ajungând la 25–50 de litri pe metru pătrat, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova, acestea pot depăși local 70–100 de litri pe metru pătrat. Cele mai intense precipitații sunt așteptate de luni seară până miercuri dimineață.
Mercurul va urca în termometre până la 18 grade Celsius
Temperaturile vor scădea semnificativ, iar vremea va deveni rece în majoritatea regiunilor. Maximele nu vor depăși 18 grade Celsius, iar minimele se vor situa între 3 și 12 grade.
În zonele montane înalte, mai ales în Carpații Meridionali, la peste 1700 de metri altitudine, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Marți, 7 octombrie, sunt așteptate ninsori viscolite, cu depunerea unui strat consistent de zăpadă.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
