Europa critică mereu Rusia, încercând să îi spună cum ar trebui să arate democrația, dar aceste „lecții” sunt inutile din cauză că „vin de la ipocriți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat miercuri, 23 aprilie, revistei franceze Le Point, potrivit agenției ruse de presă de stat TASS. Peskov s-a referit inclusiv la alegerile prezidențiale din România, din 24 noiembrie anul trecut, anulate între timp, scrutin despre care a spus că „un candidat l-a câștigat, dar a devenit inacceptabil din cauza dorinței lui de a dialoga cu Rusia”.
Dmitri Peskov, Europenii au vrut să ne învețe despre democrație și au început să-l critice constant pe (președintele rus) Vladimir Putin”, a declarat Peskov. „Nu avem nevoie să auzim aceste lecții (despre democrație, n.r.) de la europeni. Nu vrem ca acești ipocriți să ne dea lecții”, a insistat purtătorul de cuvânt al președinției ruse.
El a invocat exemplul retragerii candidaturii bancherului Dominique Strauss-Kahn în cadrul alegerilor prezidențiale franceze din 2012, pe baza unor „acuzații inventate”, ca exemplu al acestei „ipocrizii” a Europei.
„Cine a dat lecțiile? România, Franța, (Republica) Moldova! Vă amintiți candidatul la alegerile din Franța, bancherul care a fost prins într-un hotel din Washington cu o femeie?”, a afirmat Peskov, referindu-se la scandalul sexual în care a fost implicat Dominique Strauss-Kahn.
„Și acum am scăpat de Marine Le Pen, care, potrivit sondajelor, era destul de populară”, a subliniat secretarul de presă al președintelui Vladimir Putin. „După aceea, ea nu a mai participat la alegerile prezidențiale, nu-i așa?”, a arătat el, în interviu.
Peskov a adăugat că „în România, un candidat a câștigat alegerile, dar a devenit inacceptabil din cauza dorinței lui de a dialoga cu Rusia”.
Secretarul de presă al președintelui Putin nu l-a numit, totuși, pe Călin Georgescu, deși în mod evident s-a referit la el.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
