Terminologia gastronomică românească este diferită de cea din Europa occidentală. Situația aceasta se datorează faptului că româna s-a dezvoltat între Occident și Orient, în perioada apariției terminologiei gastronomice actuale (secolul al XVII-lea) fiind mai mult influențată de Orient. Gastronomia orientală a fost introdusă, mai ales, în perioada fanariotă. Un loc de seamă ocupă, în această terminologie, cuvintele luate din turcă. Cele mai multe cuvinte dintre aceste cuvinte au pătruns și în alte limbi balcanice (neogreaca, bulgara, sârbă), astfel că uneori este greu de precizat dacă un cuvânt grecesc îl avem din turcă sau dintr-o altă limbă balcanică.
Musacaua este un preparat tradițional grecesc/ turcesc, apreciat pentru combinația sa de legume coapte și sosuri bogate. În varianta vegană, carnea este înlocuită cu linte sau alte leguminoase, iar sosul bechamel este adaptat fără lactate, păstrând în același timp gustul autentic mediteranean.
Ingrediente
2 vinete mari, tăiate felii subțiri
3 cartofi mari, tăiați felii
1 zucchini mediu, tăiat felii
Ulei de măsline pentru prăjit
Pentru umplutură:
250 g linte roșie sau verde, fiartă
1 ceapă mare, tocată
2 căței de usturoi, zdrobiți
1 morcov mediu, ras
2 linguri pastă de tomate
1 linguriță oregano uscat
1 vârf de cuțit de scorțișoară
100 ml supă de legume





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

