Mutarea Germaniei va trimite joi 13 soldați în Groenlanda, în cadrul unei misiuni de recunoaștere derulată împreună cu alte națiuni europene, au anunțat miercuri guvernul și ministerul Apărării de la Berlin, în contextul presiunilor din partea președintelui Donald Trump ca Washingtonul să preia controlul asupra insulei arctice aflate sub controlul Danemarcei, informează Reuters.
Mutarea Germaniei. Misiunea, care vine la cererea Danemarcei, va avea loc de joi până sâmbătă, cu scopul de a explora posibile contribuții militare care să consolidere securitatea regiunii, a transmis ministerul german al Apărării, într-o declarație.
Misiunea ar putea include, de exemplu, supravegherea maritimă, a adăugat ministerul.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

