Statele Unite nu au nevoie de asistența Ucrainei pentru consolidarea apărării împotriva dronelor, în contextul bombardamentelor în desfășurare din Orientul Mijlociu, a declarat vineri, într-un interviu la postul Fox News Radio, președintele american Donald Trump, relatează The Kyiv Independent.
„Nu, nu avem nevoie de vreun ajutor (al Ucrainei) în apărarea contra dronelor”, a spus Trump în interviu. „Știm mai multe despre drone decât oricine. De fapt, avem cele mai bune drone din lume”, a afirmat el.
Comentariile lui Trump reprezintă o respingere neașteptată a ofertei făcute de Kiev de a împărtăși cu Statele Unite și cu țările din Orientul Mijlociu experiența și tehnologia sa testate în luptă pentru contracararea dronelor de atac fabricate în Iran.
Această afirmație pare, de asemenea, să contrazică declarația anterioară a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit căreia Kievul a acceptat solicitarea de asistență din partea Washingtonului pentru protejarea bazelor militare americane din Iordania.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
