„Înainte sufeream din cauza crimelor, acum suferim din cauza legilor” – Tacit

Pe 7 decembrie 1941, Japonia imperială ataca baza navală americană de la Pearl Harbor, ceea ce a determinat intrarea în război a Statelor Unite împotriva Imperiului Soarelui Răsare. Deoarece până atunci, Statele Unite, deși neutre, sprijiniseră material Marea Britanie, precum și Uniunea Sovietică, prin Acordul Lend-Lease din 11 martie 1941, Hitler a profitat de situație și într-un elan inconștient, pe 11 decembrie, a declarat război Americii, probabil încurajat și de Hermann Goring, care decretase că “Americanii sunt buni doar să facă lame de ras!”.

Ce a urmat, se știe. America, “un uriaș adormit”, așa cum spunea mareșalul japonez Isoroku Yamamoto, și-a descătușat întreaga ei forță tehnologică și industrială, contribuind decisiv, alături de Uniunea Sovietică, la înfrângerea puterilor Axei.

În perioada respectivă, România era aliată cu Germania nazistă, fiind împinsă în această situație de evoluția politică europeană din anii precedenți și de prăbușirea militară a aliaților tradiționali, Franța și Marea Britanie, precum și de rapturile teritoriale din vara anului 1940.

La numai o zi după Germania, pe 12 decembrie 1941, Ion Antonescu, conducătorul României, declară la rândul lui război Statelor Unite, cu toate că opinia publică era în majoritatea ei înclinată spre Occident, inclusiv spre America, iar alianța cu Germania era privită cel puțin cu rezervă.

A fost o decizie care pleca de la niște prezumții care nu se sprijineau pe analize serioase, fiind bazată pe considerente tactice și conjuncturale și pe o analiză pe termen scurt, care nu ținea cont nici de realitățile geo-strategice, nici de situația economică și logistică și nici nu lua în calcul scenarii alternative sau neprevăzute.

Un an mai târziu, în Bătălia de la Stalingrad, armata română suferea cea mai mare înfrângere din istoria ei, în fața unor trupe sovietice dotate inclusiv cu echipament, armament și muniție americane.

După încă un an, pe 1 august 1943, Operațiunea Tidal Wave marca începutul campaniei americane de bombardamente aeriene asupra României, cu distrugeri colosale și în care și-au pierdut viața mii de civili.

Privind retrospectiv, decizia Mareșalului Antonescu de a declara război Statelor Unite, apare cel puțin pripită și insuficient analizată, din perspectiva implicațiilor pe termen lung, luînd ca definitivă o situație care era în desfășurare și departe de a fi tranșată, anume conflictul cu Uniunea Sovietică, la acel moment aliată cu Statele Unite.

Mizând totul pe o singură carte, Mareșalul declara cu o naivitate iresponsabilă: “Eu sunt alături de germani în conflictul cu rușii, sunt neutru în conflictul dintre germani și englezi, sunt de partea americanilor în războiul cu japonezii”.

Această naivitate și refuzul de a privi situația în perspectivă l-a făcut să intre într-o alianță, fără a avea un tratat scris, pe care a onorat-o până la sfârșit, fără ca prin asta să și aducă vreun folos României.