Curtea Constituţională a României (CCR) reia, miercuri, analiza proiectelor de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, în pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului, după ce la şedinţa din 24 septembrie, a amânat o decizie în privinţa a patru dintre proiectele Guvernului, atacate de partidele din Opoziţie şi a proiectului din acelaşi pachet, privind reforma pensiilor magistraţilor, contestat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe ordinea de zi a CCR de miercuri se află Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care aduce modificări substanţiale condiţiilor de pensionare pentru magistraţi, obiecţia fiind formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit proiectului adoptat de Guvern, vechimea necesară pensionării magistraților crește de la 25 la 35 de ani, iar pensia se reduce de la 100% la 70% din ultima remunerație netă. Reforma prevede o perioadă de tranziție de 10 ani, după care pensionarea va fi la 65 de ani.

Potrivit surselor, Curtea Constituțională ar putea amâna încă o dată decizia pe reforma pensiilor magistraților până pe 14 sau 16 octombrie, deoarece pe 10 octombrie este şedinţa ECOFIN.

În cadrul acesteia, miniștrii de finanțe europeni vor analiza măsurile de reducere a deficitului bugetar adoptate de România și ar putea discuta inclusiv despre suspendarea fondurilor europene.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat încă de pe 27 august că verdictul CCR pe tema pensiilor magistraților ar putea decide viitorul actualului Guvern.

„Dacă proiectul de modificare a pensiilor magistraţilor va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi”, a spus premierul.

Citește și
Exclusivitate | Istoria României, amenințată online: Florin Roștariu, administratorul paginii Istorie în culori, este hărțuit și intimidat din cauza fotografiilor de epocă pe care le colorizează