Recompensa conformismului, necesar confecționării consensului, se face prin remunerație de la bugetul de stat, elitele de putere folosind banii colectați de la indivizii subordonați tocmai pentru a-i face să se conformeze versiunii publice, oficiale, emisă de guvern. Transformat în Minister al Adevărului, guvernul nu poate să nu încurajeze, să nu susțină și să nu finanțeze opiniile conforme.

Colonizând mediul on-line cu „observatori” fideli (în limbaj tehnic-birocratic ei sunt numiți „fact-check”-eri), guvernul nu face decât să închidă cercul fabricării consensului. Versiunea guvernamentală devine „corectă”, „obiectivă” și „legală” prin recunoașterea ei deplină de către „observatori”, în fapt ONG-uri pretins „independente” ce maschează un profund partizanat ideologic și politic.

Aceste ONG-uri sunt redacții de știri, publicații on-line, asociații civice, organizații profesionale, fiind conectate atât mediului financiar-economic, cât și sistemului de învățământ superior. Ele „colaborează” cu elitele birocratic-corporatiste pentru „educația publicului”, „combaterea știrilor false”, „promovarea rezilienței instituțiilor democratice”,[1] în fapt pentru „confecționarea” unui consens. Acest „unison” este, de altfel, de remarcat în diferite situații, precum declararea stării de urgență (apoi de alertă) din 2020, campania de vaccinare din 2021, invazia armatei ruse în estul Ucrainei din 2022, anularea alegerilor din 2024, precum și alte poziții comune referitoare la diferiți candidați prezidențiali.

Mecanismul este cel al finanțării publice de „proiecte” diverse, câștigate de ONG-uri sau instituții public academice (universități, centre de cercetare etc.), chemate ulterior să „se alăture cauzei” ce trebuie apărată, dar întotdeauna folosind discursul, argumentele (uneori chiar cuvintele) birocrației guvernamentale.

Citind presa, direct finanțată pentru astfel de „parteneriate”,[2] comunicatele unor universități, pozițiile publice ale unor ONG-uri, nu poți să nu remarci unitatea indestructibilă a „răspunsului la criză”.

Perfecționată în Statele Unite prin agenția guvernamentală USAID, difuzată global prin National Endowment for Democracy, rețeta propagandei de stat americană prin finanțarea masivă a unei vaste rețele (mișcări de „eliberare sexuală” în Serbia, Guatemala și Peru, sprijin pentru organizațiile celor care se declară atei în Nepal, stații de încărcare a autovehiculelor electrice în Vietnam, cercetări ale institutului de virologie de la Wuhan, pentru a nu enumera decât câteva proiecte) a ajuns și în Europa.[3]

Pentru „susținerea democrației”, presa (fostă) independentă a primit din partea Comisiei Europene în anul electoral 2024 nu mai puțin de 132 de milioane de euro din taxe și impozite colectate în Uniunea Europeană.[4]

În mod deloc surprinzător, presa astfel finanțată a susținut poziția Comisiei Europene pe o serie de subiecte electorale din țările membre, în lupta acesteia împotriva candidaților și partidelor etichetate drept „populiste” (înainte de 2024), devenite „extremiste”, „anti-europene” și „pro-ruse” (în cursul anului 2024). Comisia Europeană a încheiat astfel de contracte de finanțare nu doar în 2024.