Toamna este anotimpul în care grădina pare să intre în repaus, dar pentru grădinarii pricepuți, este momentul perfect să se gândească deja la primăvara viitoare.

Multe flori spectaculoase înfloresc devreme, chiar din martie sau aprilie, dacă sunt plantate toamna, când solul este încă moale și umed. Această perioadă este ideală pentru bulbi și plante perene care au nevoie de timp pentru a prinde rădăcini înainte de iarnă. Așa cum am arătat în trecut în revista Casoteca, pregătirea corectă a solului este cheia succesului în grădină, iar toamna oferă condiții optime.

Un strop de primăvară încă din toamnă

Plantarea de toamnă este o promisiune: un gest mic acum, pentru bucurii mari peste câteva luni. Lalelele, narcisele și zambilele sunt doar câteva dintre florile care pot transforma grădina într-un colț de poveste, chiar de la începutul primăverii.

Dacă visezi la o grădină plină de culoare încă de la primele raze de soare din primăvară, iată trei flori pe care merită să le plantezi toamna.

1. Lalelele

Puține flori sunt la fel de elegante și variate precum lalelele. Cu forme, culori și dimensiuni diverse, ele pot transforma orice grădină într-un adevărat spectacol vizual. Lalelele se plantează între septembrie și începutul lui noiembrie, înainte ca pământul să înghețe, la o adâncime de aproximativ 10-15 cm.

Pentru cele mai bune rezultate, alege un loc cu soare din plin și un sol bine drenat. Poți combina multe soiuri – de la cele timpurii, care înfloresc la începutul lui aprilie, până la cele târzii, care țin până în mai. Un mic truc: plantează bulbii în grupuri, nu în linii, pentru un efect natural și bogat. După ce înfloresc, lasă frunzele să se usuce complet înainte de a le tăia, pentru ca bulbii să adune energie pentru anul următor.

2. Narcisele

O altă alegere minunată pentru plantarea de toamnă sunt narcisele, flori delicate și parfumate care vestesc primăvara. Sunt foarte ușor de îngrijit și, spre deosebire de alte flori, nu sunt pe placul rozătoarelor, așa că bulbii lor rămân în siguranță în pământ.

Vezi și Cum decorăm masa de Paște. Bucurie în farfurii, armonie în familie

Citește și