Ucraina și Rusia au încheiat sâmbătă a doua zi de discuții mediate de SUA la Abu Dhabi fără un acord. Ministerul rus de Externe a transmis sâmbătă că Moscova rămâne deschisă continuării dialogului, a relatat agenția de știri de stat RIA la finalul celei de-a doua zi a trilateralei găzduită la Abu Dhabi, relatează Reuters. De partea cealaltă, Zelenski a catalogat discuții drept „constructive” și a spus că ele vor continua.
16:42Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că discuțiile trilaterale dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite, care s-au încheiat în Emiratele Arabe Unite, au fost „constructive” și că alte întâlniri ar putea avea loc săptămâna viitoare.
Zelenski a declarat că reprezentanții militari au identificat o listă de probleme pentru discuții la o posibilă viitoare întâlnire.
Unde nu se înțeleg părțile
Problema teritorială rămâne principalul punct de dezacord între părți, iar retragerea forțelor ucrainene din Donbas rămâne o prioritate pentru Rusia, a declarat sâmbătă pentru agenția rusă TASS o sursă apropiată negocierilor.
„Această problemă rămâne cea mai complicată”, a spus sursa. „Retragerea armatei ucrainene din Donbas este importantă și se iau în considerare diverși parametri de securitate cu privire la această problemă”.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
