Primele trei luni ale anului 2025 au fost foarte active pentru Velonova Mirage, primul muzeu 3D din România. În perioada ianuarie-martie, acesta a atras circa 6.000 de vizitatori, față de aproximativ 5.000 în octombrie-decembrie 2024. Până la 19% din aceștia au fost străini.

La începutul acestui an, proprietarii au investit 80.000 de euro în extinderea muzeului, această sumă adăugându-se investiției inițiale, în valoare de peste 100.000 de euro. Muzeul are acum o suprafață vizitabilă de 600 de metri pătrați, iar fiecare cameră amenajată pentru vizitatori are o tematică diferită.