Nicușor Dan a reușit performanța să enerveze una dintre categoriile profesionale care l-au susținut cel mai puternic în alegeri. Liderii sindicatelor din învățământ i-au transmis președintelui o scrisoare în care îi spun că Apărarea nu se dezvoltă prin sacrificarea Educației, potrivit Mediafax.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret și Federația Națională Sindicală Alma Mater își exprimă dezacordul față de declarația dumneavoastră prin care propuneți prioritizarea extinsă a investițiilor în Apărare în detrimentul fondurilor vitale alocate Educației și Sănătății“, scriu sindicaliștii în coumentul trimis președintelui României. Aceștia au mai spus că abordarea lui Nicușor Dan e surprinzătoare și inacceptabilă.
„Nu ține cont de necesitățile reale ale sistemului de învățământ, nici de prevederile legale în vigoare”, scriu sindicaliștii.
Profesorii sunt scandalizați de declarațiile lui Nicușor Dan
Sindicaliștii îl acuză pe Nicușor Dan că, prin declarațiile sale, încalcă legea pe care a jurat să o respecte.
„Domnule Președinte, în loc să susțineți punerea în aplicare a legislației actuale referitoare la educație, declarațiile dumneavoastră vizează subminarea acesteia. Legea învățământului preuniversitar (Legea 198/2023) prevede clar, la articolul 134, alin. (1), că finanțarea sistemului de învățământ este asigurată prin alocarea a minimum 15% din cheltuielile totale ale bugetului general consolidat.
Orice regândire a bugetului prin care se diminuează fondurile Educației, împiedicând atingerea pragului de 15%, reprezintă o încălcare a legii pe care ați jurat să o respectați. Afirmația că „așa fac toate țările din Europa“ pentru a finanța apărarea este eronată, pentru că celelalte State Membre UE continuă să investească în Educație”, precizează sindicatele.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
