Prognoza meteo, 10 noiembrie. La început de săptămână, vremea va fi rece în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult acoperit în toată țara, iar temperaturile vor scădea ușor, mai ales în centrul și nord-estul României. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de luni.
Prognoza meteo, 10 noiembrie. Ploi în unele zone
În sud, centru și est se vor semnala ploi temporare, local mai consistente în Muntenia, sudul Moldovei, vestul Dobrogei și în zonele montane, unde cantitățile de apă pot depăși 10–20 l/mp. În sud-est, ploile pot fi însoțite de descărcări electrice.
În Banat, Crișana și Maramureș, ploile vor fi mai ales în prima parte a zilei. La munte, la altitudini mai mari de 1900 de metri, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab până la moderat.
Valorile maxime se vor încadra între 8 și 18 grade, cu ușoare creșteri spre 19 grade în sud-estul Munteniei și pe litoral. Minimele vor fi cuprinse între 2 și 12 grade. Dimineața se va forma ceață, izolat însoțită de burniță.
Vremea în București
Cerul va fi noros, iar pe parcursul zilei va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorilor de 13–14 grade, iar minima va fi de 8–10 grade. La începutul intervalului se va semnala ceață, posibil cu burniță.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
