Temperaturile sunt în scădere, azi, față de ziua precedentă, dar ele vor rămâne la un nivel peste media obișnuită pentru această perioadă a anului, au anunțat cei de la ANM.Prognoza meteo, 26 martie, cerul va prezenta înnorări, iar aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile din partea de sud a țării. Urmează să plouă în Banat, Oltenia, Muntenia, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi izolat în rest.
Prognoza meteo. Plouă în unele zone, temperaturile scad față de ziua precedentă
Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cu o probabilitate mai mare în sud-vest, cantităţile de apă vor fi local de 10…15 l/mp şi pe alocuri de peste 25 l/mp. Vântul urmează să sufle slab şi moderat, vor exista uşoare intensificări în sud şi în extremitatea vesticã a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 21 de grade Celsius. De partea cealaltă, cele minime vor fi de 5 şi 10 grade. Pe areale mici, în special dimineaţa, va fi ceaţă, au mai transmis specialiștii meteo.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
