„Răbdarea strategică” a lui Vladimir Putin nu va mai dura mult. Secvențele escaladării incursiunilor ruse în spațiul NATO, privite în retrospectivă, arată mai mult decât o escaladare. Abia la peste trei săptămâni de la intensificarea acestor incursiuni, putem avea adevărata dimensiune a ceea ce s-a întâmplat. Simpla desfășurare a acestor secvențe și suprapunerea lor cu altele ne arată însă altceva, mai surprinzător, așa cum vom demonstra: escaladarea rusă nu este (doar) ceea ce pare, ci mult mai mult, infinit mai îngrijorător, scrie profesorul universitare Radu Carp.

„Răbdarea strategică” a lui Vladimir Putin nu va mai dura mult. La data de 10 septembrie, NATO declara că a interceptat 4 din cele 20 de drone ruse care au intrat în spațiul aerian al Poloniei. O rată de interceptare foarte redusă dar cel mai important aspect este acela că prețul plătit a fost disproporționat – rachete de milioane de euro trase de F-16 contra unor drone de câteva mii de euro. Ce a urmărit Federația Rusă prin lansarea acestor drone? În primul rând, a dorit să testeze capacitatea de reacție a NATO. Testul a dus la rezultate amestecate: pe de o parte, Alianța s-a mobilizat foarte eficient, avioane din Olanda ajungând în Polonia foarte rapid, după cum avioane din Italia au ajuns la fel de rapid în Ţările Baltice; pe de altă parte, rata de interceptare a fost foarte scăzută, demonstrând un dezavantaj al NATO. Federația Rusă a mai vrut să testeze și altceva, anume reacția publică. Dacă la nivelul elitelor politice reacția de condamnare a fost unanimă, nu la fel s-a întâmplat și la nivelul opiniei publice care a fost destul de divizată. În paralel cu incursiunea dronelor, Federația Rusă a operat și o altă incursiune, cea a rețelelor sociale. S-a dovedit că acestea au fost permeabile la dezinformarea rusă, ceea ce constituie un aspect îngrijorător.

Ulterior, pe data de 13 septembrie, o dronă rusă a intrat adânc în spațiul aerian al României. Deși interceptată de aceleași F-16, potrivit procedurilor NATO, drona respectivă nu a putut fi țintită, chiar dacă s-a dat un ordin de doborâre clar. Motivul este diferența de viteză dintre F-16 și drone. Acea dronă a fost escortată în afara spațiului aerian NATO și a explodat pe teritoriul Ucrainei, fără a produce pagube. În cazul Poloniei, știm că dronele ruse au fost ghidate pe teritoriul acestei țări cu ajutorul unor cartele SIM poloneze și lituaniene. În cazul României, nu cunoaștem cum a reușit să intre acea dronă și să fie pilotată de la distanță. Nu știm nici dacă schimbarea de rută și prăbușirea ei pe teritoriul ucrainean s-a făcut prin activarea unor sisteme de tip EW. De fapt, dacă NATO posedă asemenea instrumente de EW împotriva aparatelor de zbor ruse este în continuare o necunoscută.

Pe data de 19 septembrie, trei avioane Mig-29 ruse au violat spațiul aerian al Estoniei, fiind escortate de abioanele F-35 italiene în afara teritoriului NATO. S-a dovedit ulterior că aceste avioane erau înarmate și se îndreptau spre capitala Tallinn. Vladimir Putin a ales astfel să meargă cu un pas mai înainte pe scara escaladărilor. După ce mai mulți politicieni europeni au declarat că, pe viitor, astfel de incursiuni vor fi sancționate cu dobobârea Mig-urilor, Vladimir Putin a declarat că un asemenea gest ar constitui în mod clar un act de război la adresa Federației Ruse. Cu alte cuvinte, dacă aceste avioane ar fi fost doborâte, ceea ce ar fi fost perfect legitim, Federația Rusă ar fi arătat că este legitim să se considere în stare de război cu Estonia și, prin extensie, cu toate Ţările Baltice.