Red Power Cons a înregistrat o creștere de 73% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului 2025, față de aceeași perioadă din 2024. Evoluția din acest an a permis companiei să stabilizeze echipa, să investească în organizarea internă și să mențină un ritm predictibil al proiectelor în derulare.

Pentru clienți, această stabilitate se reflectă direct în modul în care lucrările sunt planificate, coordonate și finalizate. Creșterea din 2025 este rezultatul proiectelor livrate în condiții optimizate: termene respectate, comunicare clară și soluții tehnice adaptate fiecărui obiectiv.

De la înființare, compania a dezvoltat proiecte variate în domeniul construcțiilor și infrastructurii, cu valori cumulate de ordinul zecilor de milioane de euro. Fiecare proiect a contribuit la experiența actuală și la capacitatea de a se adapta cerințelor reale din teren — un avantaj pentru partenerii care beneficiază de procese mai predictibile și cu riscuri reduse.

„În 2025, ne-am concentrat pe consolidarea proceselor interne și pe îmbunătățirea modului în care coordonăm proiectele pe șantier. În această perioadă, am finalizat mai multe lucrări complexe care ne-au ajutat să optimizăm colaborarea între echipe și integrarea soluțiilor tehnice — aspecte importante pentru toți clienții cu care lucrăm.

Vezi și: Cum pregătim casa pentru iarnă: trucuri de eficiență și confort

Un exemplu este proiectul din Chitila, unde am gestionat cap-coadă execuția (proiectarea, organizarea, integrarea) unei centrale fotovoltaice de 386 kW, montajul echipamentelor dedicate pentru spălarea autobuzelor electrice și instruirea personalului. Acest tip de proiect ne-a ajutat să perfecționăm modul în care planificăm, coordonăm și verificăm etapele de lucru, astfel încât beneficiarii să aibă un proces cât mai predictibil.

Tot în 2025, am finalizat și alte lucrări cu componente mixte — construcții, instalații și integrare de echipamente — care ne-au consolidat capacitatea de a gestiona proiecte cu cerințe diverse, de la hale industriale și spații tehnice până la soluții energetice și construcții modulare.

Experiența acumulată în aceste proiecte ne ajută să oferim clienților soluții integrate, timpi mai clari de livrare și o coordonare mai bună a echipelor”, a declarat Teodora Deaconu, General Manager, Red Power Cons.

În portofoliul companiei se află și proiecte din domeniul medical și educațional, precum modernizarea secției ATI a Spitalului Municipal Hunedoara, modernizarea Policlinicii Panciu, construirea Centrului RMN Panciu și reabilitarea Grădiniței Mărășești. Aceste lucrări au ajutat echipa să înțeleagă mai bine cerințele specifice ale unor clădiri cu standarde ridicate și să adapteze soluțiile tehnice în funcție de nevoile fiecărui beneficiar.

Toate clădirile realizate de companie respectă standardul NZEB (Nearly Zero Energy Building), asigurând un consum redus de energie și costuri mai mici pe termen lung. Red Power Cons este de peste 10 ani preocupată de eficiența energetică și de integrarea soluțiilor din energie regenerabilă în proiectele dezvoltate — direcție care a devenit o componentă importantă a activității.