Stațiunile de pe Valea Prahovei au fost mai mult goale de Crăciun. Hotelierii nu știu ce să mai facă pentru a atrage turiști măcare de Revelion, conform România TV.
Patronii unităților de cazare îi întreabă mai nou pe potențialii clienți cât sunt dispuși să plătească pentru a vedea dacă pot negocia cu aceștia. Situația este fără precedent față de anii trecuți, când toate unitățile de cazare erau pline.
Turismul românesc este lovit puternic de criza bugetară și scăderea puterii de cumpărare. Din disperare, proprietarii de unități de cazare au început să negocieze direct cu clienții. Ei acceptă acum sume mult sub ofertele inițiale.
În timp ce anul trecut, gradul de ocupare pe Valea Prahovei era de peste 90%, la final de 2025, realitatea este cu totul alta. Nici măcar reducerile de ultimul moment nu i-a mai adus pe români la munte.
Un exemplu relevant este la hotelul pe care Simona Halep îl deține în Poiana Brașov, care a organizat pentru prima dată sărbătorile de iarnă. Clienții au fost puțini, iar prețurile au fost reduse cu 10% pentru ultimele spații de cazare rămase neocupate.
Totodată, în Sinaia, tarifele de cazare au fost scăzute la sub 300 de lei pentru o cameră dublă. Suma nu a fost însă suficientă pentru a-i convinge pe turiști.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
