Comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a avertizat într-o postare publicată luni pe Facebook, citată de AFP, că Rusia dispune pe linia frontului de resurse și trupe de „cel puțin trei ori mai multe” decât Ucraina. „În prezent, inamicul beneficiază de de trei ori mai multe forţe şi resurse”, a transmis el, subliniind că „în sectoarele principale ale frontului, are de până la patru-șase ori mai multe”.
Potrivit lui Sîrski, rusia recurge la o tactică numită „avansare târâș”, folosind mici grupuri de infanterie care se infiltrează prin spațiile dintre poziții pentru a evita confruntările directe. Această strategie le-a permis forțelor ruse să obțină câștiguri rapide în zona orașului Dobropillia din Donețk, unde au avansat cu circa 10 kilometri într-un timp scurt la jumătatea lunii august, înainte de a fi blocate de contraatacurile ucrainene.
Declarațiile vin pe fondul unor noi îngrijorări privind capacitatea Ucrainei de a rezista pe termen lung în fața unei armate ruse care continuă să mobilizeze resurse umane și materiale masive, în ciuda pierderilor considerabile.
Ritmul ofensivei ruse în august: avans constant, dar mai lent
Analiza datelor publicate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) arată că, pe parcursul lunii august 2025, forțele ruse au continuat să avanseze pe frontul de est, însă într-un ritm mai lent față de lunile anterioare. Totuși, avantajul numeric și material rămâne de partea Moscovei, iar acest lucru face dificilă stabilizarea liniei de apărare pentru Kiev.
În ciuda acestui tablou, Sîrski a prezentat și un bilanț pe care l-a numit „pozitiv”: „A trebuit să stabilizăm situaţia în zonele cele mai ameninţate (…) recuperând teritoriile pierdute, protejând oraşele noastre de rachetele şi dronele inamice şi lovind în profunzime în Rusia”, a afirmat el.
Potrivit generalului, armata ucraineană a reușit în august să recupereze 58 de kilometri pătrați și mai multe localități.
Rusia controlează 20% din Ucraina
La peste trei ani de la începutul invaziei pe scară largă, Rusia deține controlul asupra a aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei. Moscova continuă să desfășoare operațiuni ofensive, cu obiectivul de a câștiga teren suplimentar, chiar dacă acest lucru vine cu pierderi grele în rândul trupelor și cu costuri economice uriașe.
Această realitate menține presiunea asupra Kievului și obligă aliații occidentali să caute soluții de sprijin suplimentare care să nu genereze însă o escaladare directă a conflictului cu Rusia.
Planul „Sky Shield”: scut aerian fără NATO





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

