Compania românească Oves Enterprise, cu expertiză în crearea de soluții software complexe și inovații AI destin­­­ate industriilor aerospațiale, de apărare și de securitate cibernetică, anunță lansarea SkyLock, un sistem integrat de interceptare și neutralizare a dronelor ostile, dezvoltat pe platforma Nemesis AI.

SkyLock extinde capabilitățile deja existente ale Nemesis AI în zona de analiză video și clasificare de ținte și oferă, în premieră pentru companie, o soluție completă care acoperă întregul lanț operațional: detectare, identificare, urmărire și neutralizare.

Sistemul integrează radar pentru localizarea inițială a amenințării, camere optice cu zoom mare (30x – 90x) sau focalizare la distanță lungă, hardware AI dedicat pentru procesarea locală a datelor și un interceptor aerian autonom – dronă pilotată exclusiv de inteligența artificială Nemesis AI.

„De câțiva ani dezvoltăm și livrăm către parteneri capabilități de detecție, clasificare și urmărire a dronelor direct din fluxuri video, integrate în sisteme de tip Battle Management System. SkyLock este pasul logic următor: trecerea de la detecție la o soluție completă, capabilă să și intervină. Vorbim despre un sistem în care atât senzorii de la sol, cât și interceptorul aerian folosesc inteligență artificială pentru a lua decizii autonome, în timp real”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

După detectarea unei drone ostile, SkyLock poate lansa automat drona interceptoare, care este ghidată de Nemesis AI până la țintă. La apropiere, interceptorul identifică din nou obiectivul, realizează target lock și execută interceptarea fără intervenție umană, în scenariile în care regulile de angajare permit acest lucru.

Inteligență artificială on-prem și hardware dezvoltat intern

Partea de inteligență artificială de pe dronă rulează pe o placă dezvoltată de OVES Enterprise, cu flight controller integrat, produsă în România și verificată la nivel de Bill of Materials pentru conformitate cu cerințele NDAA (National Defense Authorization Act), lege a Statelor Unite care stabilește regulile și bugetele pentru domeniul apărării și securității naționale și care interzice utilizarea anumitor echipamente și componente provenite de la furnizori considerați risc de securitate, în special din China, în sistemele destinate armatei, agențiilor guvernamentale și infrastructurilor critice.

Citește și