Potrivit celui mai nou sondaj Sociopol pentru alegerile prezidențiale, candidatul AUR-POT George Simion și independentul Victor Ponta, fost premier PSD, ar aduna circa 57% din voturi în primul tur de scrutin.
Simion, pe primul loc în ultimul sondaj Sociopol
Astfel, potrivit ulimului sondaj Sociopol realizat pentru România TV, George Simion, susținut de partidul pe care îl conduce, AUR, dar și de POT, în urma înțelegerii cu fostul candidat Călin Georgescu, eliminat din cursă de BEC și CCR, ar primi 34% dintre opțiunile cetățenilor cu drept de vot.
La rândul său, candidatul independent Victor Ponta, exclus recent din PSD, după ce anterior a fost consilier al premierului și președintelui acestei formațiuni, Marcel Ciolacu, ar fi votat de 23% din electorat.
Pe poziția a treia în sondajul Sociopol, se află candidatul independent Nicușor Dan, susținut de un grup de formațiuni mici sau extraparlamentare, dar și de USR, în urma puciului prin care propriei președinte i s-a retras sprijinul politic, ar primi doar 16% din opțiunile cetățenilor cu drept de vot
Crin Antonescu nu prinde nici măcar podiumulÎn fine, pe a patra poziție în sondajul Sociopol se află Crin Antonescu, susținut de actuala coaliție de guvernare formată din PNL – partid al cărui președinte a fost, în urmă cu un deceniu, candidatul, dar și de PSD și UDMR, cu doar 15% dintre voturile electoratului.
Președinta USR Elena Lasconi, care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR pe motiv de interferențe ale unor puteri străine, mai adună 10% din voturi, deși a rămas fără sprijinul propriului partid.
Ceilalți candidați adună, însumat, potrivit sondajului Sociopol, doar 2% din opțiunile electoratului din România la primul tur al alegerilor prezidențiale de pe 4 mai anul curent.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

