Povestea ginului românesc „Tony Dog” începe într-un mod neașteptat, cu un personaj care, la prima vedere, nu ar fi avut nimic în comun cu lumea băuturilor spirtoase. Petruț Oțeanu a absolvit IEFS, actuala Universitate Națională de Educație Fizică și Sport, ceea ce în mod normal l-ar fi îndreptat spre o carieră în domeniul sportului.

Nimic din parcursul lui nu sugera că, peste ani, va deveni master distiller, omul care creează și perfecționează rețete de băuturi distilate.

Și totuși, destinul are uneori moduri neașteptate de a aduce oamenii acolo unde nici nu s-ar fi gândit că vor ajunge. În cazul lui Petruț Oțeanu, drumul spre distilerie a fost deschis de două lucruri aparent fără legătură: o copilărie petrecută parțial în Africa și moștenirea unei pasiuni de familie pentru distilare.

Astăzi, el a investit aproape un milion de euro într-o distilerie modernă și într-un gin românesc care își propune să concureze cu brandurile consacrate ale lumii. Numele băuturii – „Tony Dog” – spune deja o parte din poveste: un câine de vânătoare, o plimbare prin natură și o întâlnire spectaculoasă cu un fazan.

Dar pentru a înțelege cum s-a născut acest gin, trebuie să ne întoarcem câteva decenii în timp.

Copilărie africană și amintiri cu aromă de gin

În anii comunismului, România trimitea specialiști în multe dintre țările lumii a treia, state aflate atunci în plină dezvoltare, pe care astăzi le-am numi „economii emergente”. Ingineri români lucrau la construcția de rafinării, drumuri sau instalații industriale, în colaborare cu specialiști din alte țări occidentale.

Tatăl lui Petruț Oțeanu a fost unul dintre acești specialiști. Inginer în domeniul petrolier, a lucrat în mai multe state africane, participând la dezvoltarea infrastructurii energetice. În acele comunități de expați, românii erau relativ puțini, dar se legau prietenii solide cu colegi din Marea Britanie, Franța sau alte țări.

În anii ’80, Petruț își petrecea o parte din vacanțele de vară alături de tatăl său, în Africa. Pentru un copil, experiența era aproape magică: un continent exotic, o natură spectaculoasă și o comunitate internațională în care se vorbeau mai multe limbi.

„Cred că eram în Nigeria”, își amintește el. „După muncă, expații se adunau la câte unul dintre ei în bungalow. Povesteau ore în șir, iar uneori plecau în mici safari-uri. Auzeai engleză, franceză și română. Noi, copiii, stăteam cu gurile căscate și ascultam poveștile lor.”

Serile aveau însă și un alt element care i-a rămas întipărit în memorie: mirosul de gin.

„Îmi aduc aminte de o aromă aparte, dulce și amară în același timp. Englezii îi învățaseră pe toți să bea gin tonic. Era ceva foarte britanic, aproape aristocratic. Mult mai târziu am aflat că, de fapt, mulți puneau în băutură și o doză serioasă de chinină, ca măsură de prevenție împotriva malariei.” Acea aromă avea să revină, peste ani, în mod neașteptat.