Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit, în direct la România TV, despre datoria publică a țării, dar și despre ce s-ar întâmpla dacă premierul Ilie Bolojan ar decide să demisioneze.
Traian Băsescu declară, ce face Bolojan este un alt drum decât cel pe care l-am ales eu când a fost vorba despre măsuri pentru scoaterea țării din criză. Eu am abordat o altă soluție, adică reducerea salariilor, reduceri de cheltuieli, reducerea fondului de salarii cu 25%, care s-a adresat strict bugetarilor. Nu s-a atins niciun salariu din sectorul privat, mi s-a părut că acesta era lucrul pe care îl puteam controla”, a declarat Traian Băsescu.
„Dacă măream impozitele pe companii într-o situație de criză, atunci am apreciat să controlez cheltuielile pe care le controlam. Nu văd saltul încă, saltul spre bine, probabil că va veni. Nici nu vreau să descurajez, că ne adâncim în criză, deși riscul pe care îl avem este să ne ducem într-o criză economică. Premierul trebuie să fie extrem de atent la efectele pe care le produce creșterea fiscalității în economie”, a adăugat fostul președinte.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

