Statele Unite au impus sancțiuni împotriva celor mai mari companii petroliere rusești, Rosneft și Lukoil, precum și a filialelor acestora, într-o mișcare descrisă de analiștii CNN drept „o provocare neașteptată” adresată Kremlinului de către președintele Donald Trump.

Departamentul american al Trezoreriei a justificat măsura prin „lipsa de voință reală a Rusiei de a se angaja într-un proces de pace care să ducă la încheierea războiului din Ucraina”. Secretarul american al Finanțelor, Scott Bessent, a declarat că sancțiunile vizează „cele mai importante două companii care finanțează mașina de război a Kremlinului”, subliniind că Washingtonul este „pregătit să meargă mai departe dacă situația o va impune”.

Anunțul survine după ce Casa Albă a decis să anuleze summitul planificat între Donald Trump și Vladimir Putin, ce urma să aibă loc la Budapesta. Președintele american a explicat că „nu era momentul potrivit” pentru o astfel de întâlnire, menționând că a „simțit nevoia de a impune sancțiuni semnificative Rusiei”, dar a adăugat că speră ca acestea „să nu rămână în vigoare prea mult timp”.

Reacții internaționale

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat decizia Statelor Unite, afirmând că „Washingtonul demonstrează determinare într-un moment în care Rusia nu arată nicio intenție de pace”.

La rândul său, premierul britanic Keir Starmer a declarat că este „mulțumit” de acțiunea americană, adăugând că „Putin trebuie să plătească un preț pentru agresiunea sa”.

Ambasadoarea Ucrainei la Washington, Olga Stefanișina, a numit sancțiunile „primul pas important” al actualei administrații Trump. „Pacea este posibilă doar prin forță și presiune constantă asupra agresorului”, a transmis ea pe platforma X.

Europa accelerează propriile sancțiuni

Decizia Statelor Unite vine în contextul în care Uniunea Europeană a adoptat al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, care include interzicerea importurilor de gaze naturale rusești până în 2027. Propunerea a fost sprijinită de majoritatea statelor membre, cu excepția Slovaciei și Ungariei, dependente de energia rusă.

Ambasadorii la UE au aprobat miercuri cel de-al 19-lea set de sancțiuni impuse Moscovei de la începutul invaziei la scară largă în 2022, amânând efectiv cu un an data de „închidere” a livrărilor de gaze rusești către Europa.

Conform noilor măsuri, Europa va „închide robinetele” la 1 ianuarie 2027 conductei de GNL care a furnizat UE timp de decenii cu energie, în special pentru încălzire.

Sancțiunile interzic toate tranzacțiile cu două dintre cele mai mari companii energetice ale țării, Rosneft și Gazprom Neft, și au identificat încă 117 nave din „flota din umbră” a Rusiei, formată din petroliere, care operează sub radarul sancțiunilor internaționale. Navele adăugate aduc totalul la 558.

Bruxelles-ul a luat, de asemenea, măsuri pentru a combate presupușii spioni pentru Moscova, prin impunerea de controale asupra călătoriilor diplomaților ruși în Europa. Acum, aceștia trebuie să informeze autoritățile din țările în care sunt staționați cu privire la orice călătorie în străinătate.