Am pus mingea la centru și am pornit cu un bolovan de gît. Cehii ne dăduseră un gol stupid pe eroarea noastră. Rică Răducanu avusese o criză de copilărie tembelă și pasase la adversar. La 1-1, cu moralul căzut, nu mai era de sperat. Ratam calificarea la Europene. Cineva a reluat jocul, mașinal, cu o pasă plictisită spre tușă. Acolo era Mircea Lucescu. În tribune și la tv, toată lumea își ținea în continuare capul în mîini și pesimismul la vedere.

Lucescu a pornit în sprint, lipit de tușă, ca o extremă clasică: drept, drept, drept, cu un fanatism încărcat de viteză. La capătul terenului, a plecat, din nimic, plină de o energie veninoasă, centrarea perfectă. Una din nenumăratele centrări perfecte pe care David Beckham avea să le imite mai tîrziu iar Lucescu le trimitea natural, cu jumătate de gol în ele.

Dobrin a apărut la întîlnire și a străpuns cu capul portarul, meciul și legea care spune că românii știu să-și vină singuri de hac. Dar toată energia împotrivirii și toată nemaivăzuta furie împotriva resemnării veniseră din cursa anti-fatalistă a lui Mircea Lucescu – fotbalist, căpitan și aripă de zbor peste neîncredere. Era noiembrie 1971 și Mircea Lucescu deschidea un model național de conduită morală. La bază, o infirmitate pozitivă: fixația pe ce e posibil și oroarea de limite.

Se poate scrie o carte vastă, un Centro-Tratat, despre arta niciodată egalată cu care Lucescu trimitea mingii perfecte din care s-au născut capete de golgeteri insațiabili. Întronarea celor mai mari jucători ”de cap” ai fotbaluilui de oriunde (Dumitrache și Dudu Georgescu) rămîne o operație irepetabilă: meci de meci, de zeci și zeci de ori, aceași centrare „a la Lucescu”, la capăt de cursă, ca o invitație la cooperare și desăvirșire balistică.

Mircea Lucescu nu a luat niciodată pauze de umplut cu regrete, melancolii și pesimism. A fost un jucător convins că șansa e așteaptă să fie chemată de convingere și un antrenor-constructor de echipe, indiferent de punctul de plecare (cu sau fără supradotați) Lucescu a fost în permanență animat de o combustie rațională și cuprinzătoare; un amestec rar, greu de numit. O etichetă extinsă? Iluminism și fotbalism modernist, susținut de optimism, internaționalism tonic, sistematic și enciclopedic, harnic și discursiv (Lucescu vorbea neobosit și argumentat)

Aceste daruri l-au așezat într-o zonă rareori frecventată de sportul și de viața publică românească. Exemplul extrem e de găsit într-un episod doldora de aberații bine venite.

Citește și