Simularea examenului național de Bacalaureat 2026 continuă miercuri, 25 martie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au primit subiectele la ora 9:00 și au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor, potrivit procedurii oficiale.
Simulare Bac 2026: a început proba la alegere a profilului. Elevii au 3 ore pentru rezolvarea subiectelor
Accesul elevilor în sălile de examen a fost permis până la ora 8:30, iar organizarea simulării are loc în peste 95% dintre liceele din România, conform datelor Ministerului Educației și Cercetării.
Ce materii au avut elevii la alegere
Proba de astăzi este susținută la una dintre următoarele discipline, în funcție de profil și specializare:
Anatomie și fiziologie umană Biologie vegetală și animală Chimie Economie Fizică Geografie Informatică Logică, argumentare și comunicare Psihologie Sociologie Filosofie
Regulile din sala de examen
Conform procedurii oficiale, subiectele au fost deschise la ora 9:00, în fiecare sală de examen, în prezența elevilor. Timpul de lucru este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.
Elevii trebuie să înceapă redactarea răspunsurilor de pe a doua pagină a foii tipizate, iar această regulă este consemnată în procesul-verbal semnat de candidați.
Vezi și: Simulare BAC 2026: Proba la Matematică sau Istorie are loc marți. Reguli, program și detalii importante pentru elevi
În cazul unei greșeli, corectarea se face simplu: răspunsul greșit se taie cu o linie orizontală și se scrie varianta corectă alături.
Predarea lucrărilor și evaluarea digitalizată
După finalizarea probei, elevii numerotează paginile lucrării (de exemplu „Pag. 3 din 5”), iar spațiile necompletate sunt marcate de asistenți cu litera „Z”.
Lucrările sunt apoi scanate în prezența elevilor și încărcate pe platforma de evaluare digitalizată. Sistemul verifică numărul de pagini și lizibilitatea documentelor înainte de transmiterea către corectori.
Elevii care predau mai devreme pot părăsi sala doar după o oră și jumătate de la distribuirea subiectelor și nu au voie să ia subiectele cu ei.
Calendar simulare Bac 2026
23 martie 2026 – Limba și literatura română 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării 26 martie 2026 – Limba și literatura maternă 16 aprilie 2026 – Afișarea rezultatelor
Simularea Bacalaureatului este organizată la nivel național pentru a-i ajuta pe elevi să se familiarizeze cu condițiile de examen și să își evalueze nivelul de pregătire înainte de probele din vară.
Subiect Logică și argumentare
E_d_logica_2026_var_simulare_LRO
Barem Logică și argumentare





Curierulnational.ro
Observatornews.ro


